Sumar
Nivelul 3 – Nivelul prosperitatii in 10 ani!
Din seria despre Nivelurile Financiare am ajuns deja la NIVELUL 3. Dintre toate nivelurile acesta este cel care mie mi se pare cel mai interesant.
Continui astazi seria inceputa cu putin timp in urma. Pentru ca acest articol este o continuare iti recomand sa citesti primele articole din aceasta serie. In articolul introductiv – Care este nivelul tau financiar? – discut putin despre conceptele nivelurilor financiare. In articolele despre NIVELUL 1 si NIVELUL 2 am discutat despre fiecare nivel in parte si despre cum il putem aplica practic in viata noastra.
Pentru cine prefara varianta audio am discutat despre aceste niveluri si intr-un podcast pe care il puteti gasi pe canalul de Youtube: https://finantepersonale.ro/podcast-s02e06/
In acest articol vom vedea ce inseamna NIVELUL 3 dar si de ce il consider cel mai interesant dintre toate.
NIVELUL 3 – Ce este ?
Asa cum am spus, NIVELUL 3 este nivelul care mi se pare cel mai interesant dintre toate nivelurile disponibile. Este nivelul la care deja avem constant un buget, am scapat de toate datoriile rele si am inceput sa folosim banii pentru a ne construi viata pe care o dorim si pentru a avea o pensie linistita.
Este NIVELUL inainte de care foarte multi oameni se pot opri din drumul lor spre finante personale de succes. Chiar si asa, oprindu-se la acest nivel (sau inainte de el) ei vor avea sanse mari sa traiasca o viata linistita – cel putin din punct de vedere material.
Pe de alta parte, NIVELUL 3 poate fi nivelul la care adevaratii pasionati de finante personale pot straluci. Daca primele doua niveluri pot fi destul de plictisitoare, NIVELUL 3 poate fi considerat inceputul unei aventuri foarte fructuoase in relatia cu finantele personale. Aici putem descoperi si aplica concepte noi, concepte ce ne pot grabi ascensiunea financiara.
Unul dintre scopurile acestui nivel poate fi atingerea indepentendei financiare – adica NIVELUL 4 – inainte de varsta legala a pensionarii. Conceptul poate fi asemanat cu atingerea FIRE ( Financial Independence Retire Early).
Unde si Cum incepe?
NIVELUL 3 incepe acolo unde se termina NIVELUL 2. Asa cum am spus in articolul special pentru acel nivel, la NIVELUL 2 incepem sa ne construim o pensie linistita.
In momentul in care includem in bugetul nostru lunar CEL PUTIN 10% din venit pentru construirea veniturilor pasive pentru pensie si suntem capabili sa mentinem acest lucru pentru o perioada mai lunga de timp (eu de exemplu iau in calcul cel putin 1 an de zile) putem considera ca am ajuns la NIVELUL 3.
NIVELUL 3 este nivelul la care marim acel procent. Folosind sursele de venit pasiv pe care le avem deja (generate din investitile pe care le-am facut pana acum) precum si surse de venit activ adaugam noi sume investitiilor noastre.
Ce nu inseamna NIVELUL 3?
Nivelul 3 nu este un joc de noroc. La NIVELUL 3 se ajunge, de obicei dupa destul de multa munca sustina. Pentru a incepe drumul de la NIVELUL 0 la care ne nastem toti pana la NIVELUL 3 trebuie sa investim atat timp in noi – educatia noastra financiara – cat si in activele noastre.
Nivelul 3 nu este nivelul la care ignoram modul in care faceam investitii la celelalte niveluri. Vom continua sa facem acele investitii, sa nu acumulam datorii rele si sa adaugam la fondul nostru de pensie – inceput la NIVELUL 2.
Dupa ce ajungem aici nu trebuie sa tratam lucrurile cu prea multa usurinta si sa consideram ca putem investi cu reguli mai putin stricte ca pana acum. Chiar daca suntem intr-o pozitie avantajoasa trebuie sa folosim in continuare aceeasi grija si atentie cand vine vorba de investitiile noastre. Scopul este sa acceleram procesul de creare de venit pasiv nu sa irosim resursele pe care le avem.
Investitiile pe care le vom face la NIVELUL 3, desi pot fi mai riscante decat cele folosite in nivelurile anterioare, trebuie facute in continuare dupa o analiza atenta si dupa o intelegere completa a lor. Trebuie sa stim la ce ne asteptam atat din punct de vedere al avantajelor dar mai ales din punct de vedere a riscurilor si sa nu investim in ceea ce nu se potriveste cu profilul nostru de investitor.
NIVELUL 3 nu este un loc unde sa ne relaxam si sa consideram “lupta” castigata. Desi nu toata lumea trebuie sa ajunga la acest nivel, cei care decid ca pot si isi doresc sa-l parcurga ar trebui sa se concentreze cat mai mult pe scopul lor final, nu sa prelungeasca acest scop la infinit.
Am numit NIVELUL 3 ca fiind “Nivelul prosperitatii in 10 ani” dar el poate fi parcurs intr-un timp mult mai scurt daca investitorii – pentru ca deja sunt investitori seriosi cand ajung la acest nivel – isi concentreaza eforturile in acest sens.
Exemple practice
Sper ca pana acum teoria a conturat ideile pe care ne bazam la NIVELUL 3. In continuare voi prezenta cateva idei practice ce pot fi folosite la acest nivel. Din nou, este foarte important sa folosim aceste idei in deplina cunoastere a investitiei pe care o reprezinta (atat parti pozitive cat si parti negative) .
Continua ceea ce faci deja!
NIVELUL 3 este nivelul la care poti continua ceea ce faci deja cu atat de mult succes. Singura diferenta pe care o poti adopta aici este marirea procentului folosit anterior. Daca pana sa ajungi la NIVELUL 3 foloseai 10% din venitul lunar pentru a investi acum poti mari acest procent.
Cu cat mai mare procentul din venitul activ pe care il folosim pentru investitii, cu atat mai bine. Un procent de 15% este mai bun decat un procent de 10%. Un procent de 50% este si mai bun.
Personal cunosc oameni care investesc peste 70% din venitul lor total(activ + pasiv) pentru generarea de venit pasiv. Fac acest lucru folosind exact instrumentele folosite si pana sa ajunga la NIVELUL 3. Aceasta metoda face ca lucrurile sa nu fie deloc mai grele la acest nivel fata de nivelurile anterioare. Este momentul ideal sa crestem gradual procentul si sa reinvestim veniturile pasive pe care le generam deja.
Adauga metode noi – in sfera in care esti deja investitor
In functie de preferintele tale in materie de investitii, la acest nivel, poti gasi noi metode de a investi in lucrurile cu care este deja familiarizat.
Esti un investitor in ETF-uri? Poti invata despre investitii in companii individuale, optiuni, CFD-uri, marfuri, etc. Nu toate dintre aceste investitii ti se vor potrivi. Unele se vor plia pe filosofia ta investitionala, altele nu. Invata si foloseste instrumentele care ti se potrivesc dintr-o piata in care deja te afli. Ocoleste acele instrumente care nu se aliniaza cu nevoile si profilul tau de investitor. In plus, educatia nu strica si in timp acumularea de informatii si cunoastere in acest domeniu iti poate aduce oportunitati pe care altfel nu le-ai fi putut fructifica.
Eu am ales ca, pe langa investitile in ETF-uri, pe care le fac constant, sa investesc si in actiuni individuale si in optiuni. Pe de alta parte investitia in marfuri si investitia in CFD-uri nu se aliniaza (cel putin deocamdata) cu dorintele si filosofia mea de investitii.
Esti un investitor in imobiliare? Identifica noi piete pe care poti intra, identifica noi oportunitati pe pietele pe care esti deja. Daca investesti in rezidential cauta noi oportunitati in alte sectoare (de exemplu comercial).Daca investesti doar fizic in imobiliare cauta si vezi care sunt avantajele si dezavantajele investitiei prin REIT-uri.
Cauta investitori la inceput de drum cu care te poti asocia si care iti pot aduce venituri suplimentare daca investiti impreuna. Sunt multe metode prin care poti diversifica investitiile in imobiliare daca nu vrei sa investesti in acelasi mod in care o faceai pana cand ai ajuns la NIVELUL 3.
Eu am ales sa investesc in garsoniere “vechi” (construinte inainte de 1990) pentru inchiriere dar am si o lista de proiecte noi si zone in dezvoltare pe care le urmaresc pentru investitie. Nu ma grabesc sa fac o achizitie in momentul de fata dar situatia economica imi poate aduce o oportunitate pe care nu as fi gasit-o daca ma rezumam doar la zonele in care ma simteam confortabil si pe care le cunosteam foarte bine.
In plus lucrez cu persoane care vor sa investeasca si au nevoie de expertiza mea. Avem o relatie benefica pentru amandoi, o relatie de tip WIN – WIN (castig – castig).
Adauga metode noi – in domenii cu totul noi pentru tine
NIVELUL 3 este nivelul la care poti incerca noi domenii de investitie, domenii prea riscante pentru a incepe dar in acelasi timp suficient de ofertante pentru a le explora atunci cand ajungi in acest punct.
Nu investi in nimic pana nu intelegi modelul de investitie si pana nu intelegi DEPLIN care sunt riscurile asociate. Asa cum am spus NIVELUL 3 nu este o ruleta. Aici facem investitii care ne duc mai aproape de independenta financiara nu “jucam” banii castigati deja.
Daca esti un investitor doar in una dintre clasele de active amintite mai sus poti incerca cealalta clasa. Sau, poti invata si aplica (doar daca intelegi complet si ti se potriveste cu profilul de investitor) o investitie mai speculativa si riscanta (p2p, crypto monede, etc).
Totul depinde de tine, de cum alegi sa iti faci investitiile si de profilul tau de investitor.
Sper ca articolul sa te ajute sa intelegi mai bine NIVELUL 3 – atat la nivel teoretic dar si practic. Mi-ar placea sa imi spui in ce planuiesti sa investesti (sau in ce investesti deja) pentru a obtine “Prosperitatea in 10 ani”.
—
PS: Alatura-te comunitatii ““ pe Facebook pentru a face pasii necesari pentru educatia ta financiara.
PPS: Vrei sa lucram impreuna? Am un program de 1:1 facut pentru nevoile tale. Scrie-mi la [email protected] sau direct pe pagina de Facebook si spune-mi cum te pot ajuta.
- Alegerile din SUA – Cum ne influenteaza? - October 25, 2024
- Investitii mai sigure – XTB 2FA - October 2, 2024
- Cum alimentez contul de investiții in 2024? - August 7, 2024