Cum sa ne pregatim de criza?

Ciclul economic în care suntem durează deja de aproximativ 10 ani. Fie ca ne place sau nu, la un moment dat, el se va termina și va urma o perioada de criza economica. Multi așteaptă o astfel de criza de ceva timp deja. Nu exista nici o certitudine ca ea va veni acest an, la anul sau în următorii 10 ani. Este însa cert ca, la un moment dat, o criza va veni.

Deși perceputa de multi ca fiind un lucru rău, criza este un fenomen normal în ciclul economic. Este adevărat ca uneori crizele distrug valoarea creata. Totuși, eu cred ca acest lucru este supraevaluat. De cele mai multe ori crizele nu distrug ci redistribuie valoarea creata.

Da, sunt companii care dau faliment în criza. In aceste cazuri investitorii își pierd investițiile permanent și iremediabil. Totuși, cazurile de faliment în criza nu sunt atât de multe și de multe ori nu este vina crizei ca acele companii au dat faliment cat este vina unui management defectuos și neadaptat.

Crizele sunt perioade în care apar cele mai bune oportunități pentru oamenii “norocoși”. Norocul tinde sa ii favorizeze pe cei care se pregătesc pentru el. Sa vedem deci cum și dacă ne putem pregăti pentru următoarea criza, oricând ar veni ea.

Un buget lunar este absolut necesar!

Un buget lunar detaliat (măcar aproximativ) este absolut necesar. Nu ne putem pregăti financiar pentru viitor dacă nu știm ce venituri avem, ce nevoi avem și pe ce cheltuim banii.

Un buget este principalul aliat atunci când cautam bani pentru zile negre pentru ca el ne arata pe ce cheltuim – uneori inutil. Despre cum trebuie făcut un buget am mai scris aici.

Daca vrei sa te pregătești de o criza este bine sa reduci cheltuielile inutile. Știu ca poate ai mai auzit asta dar ai aplicat-o vreodată? Te-ai gândit cu adevărat pe ce cheltui și dacă chiar e nevoie de toate cheltuielile pe care le faci? Daca ai o poziție buna și un venit mare sunt sigur ca ai cheltuieli pe care le poți reduce. Poți salva 450 lei / 100 euro lunar din aceste cheltuieli? Crezi ca nu contează suma respectiva? CONTEAZĂ! Am făcut un calcul care arata cat de mult contează. Il găsești aici !

Eliminarea “ratelor” inutile

Sa ai “rate” a devenit ceva comun pentru un grup din ce în ce mai mare de persoane. Exista momente când “ratele” sunt necesare (de exemplu pentru achiziționarea unui apartament) sau când ratele sunt bune (un credit de investiții avantajos) dar o mașină noua luata cu credit sau în leasing nu se înscrie aici. Cu siguranță sunt foarte multe momente în care oamenii apelează la rate doar pentru a-și satisface o placere de moment.

Trăim într-o era a instant-ului. Totul este instant. In aceste condiții chiar și împrumuturile au devenit aproape instante. In afara unui credit imobiliar nu ar trebui sa existe nici o situație normala care sa necesite un credit.

Daca ai nevoie de împrumut pentru ați cumpără mașina înseamna ca nu ți-o permiți încă. Daca ai nevoie de rate fără dobânda pentru a cumpăra un TV ar trebui sa fii mai atent cu cheltuielile tale. Dacă ți-ai făcut abonament pe 2 ani la telefonie mobila și plătești un abonament de 40 euro / luna doar ca sa primești un telefon de ultima generație gratis înseamnă ca îți cheltui banii inutil.

Când vrei sa te pregătești de criza – oricând ar veni ea – elimina aceste rate. Viața ta va fi probabil mai simpla și mai buna. Poate la început îți va fi greu. In timp vei vedea ca ai mai multi bani pentru ca nu vei plăti dobânzi pentru orice cheltuiala pe care o faci. Tot în timp vei învăța sa iți îmbunătățești și modul în care iți faci bugetul lunar – asta te va ajuta toată viata nu doar în criza care următoare.

Mărește venitul activ

In funcție de vârsta, educația și venitul tău curent poți cauta soluții pentru mărirea venitului activ. Uneori asta înseamnă specializare în ceea ce faci deja. Uneori înseamnă schimbarea locului de munca. Uneori poate însemna chiar reconversie profesionala. Nu ar trebui sa iți fie frica sa cauți metode prin care sa iți mărești venitul activ.

Venitul activ este ceea ce aduci pentru familia ta și este datoria ta sa ajungi la un nivel bun al lui. E posibil ca acest lucru sa nu fie ușor de făcut dar în timp poți găsi metode de a-l mări.

Gândește-te – de exemplu – dacă ai colegi sau prieteni care câștiga mai bine ca tine. Dacă vrei poți lua exemplu de la ei, poți vedea ce anume fac ei (legal) astfel încât au ajuns la veniturile respective. Cu cat ai un venit activ mai mare cu atât iți este mai ușor sa economisești și sa investești. Asta înseamnă ca atunci când va veni o criza vei avea o plasa de siguranță care sa te ajute sa treci mai ușor peste ea.

Vrei sa mărești acest venit activ acum, cat timp economia merge bine și sunt oportunități multe de a face acest lucru. Dacă aștepți pana la venirea unei crize iți va fi mai greu – sau poate imposibil – sa faci acest lucru.

Economisește și investește într-o moneda stabila.

Fără economii și fără un venit activ bun acum iți va fi greu când vine criza. O moneda stabila te ajuta sa iți păstrezi economiile și investițiile în siguranță chiar și în momente grele. In 2007 un Euro era echivalentul a 3,3373 RON. In 2012 un Euro era echivalentul a 4,4560 RON. Acum, în 2019 un Euro este echivalentul a 4.76 RON.

Istoria ne da lecții mereu. Învață din ele! RON-ul nu este cea mai buna moneda pentru economii. Dacă faci investiții în RON ai grija sa iei în considerare și deprecierea fata de Euro / USD și inflația. RON-ul nu este neapărat o moneda greșită pentru investiții dar nu vrei sa iți păstrezi economiile în RON, în banca (la o dobânda de maxim 3% pe an cat este în prezent) când vine criza.

Exista monede care te ajuta sa păstrezi mai bine puterea de cumpărare chiar și pe timp de criza. Dacă ai economii consistente în momente de criza ți se vor deschide oportunități de investiții mult mai multe decât în momente de boom economic. Unii vor spune ca ai fost norocos.

Atunci când economia merge bine oamenii au mai multi bani, au inclusiv bani de investiții. Acest lucru face ca investițiile sa fie mai scumpe și sa găsim din ce în ce mai puține investiții profitabile. In momentul în care economia merge mai prost și încep sa apară problemele financiare apar și oportunitățile de investiții bune. In acele momente vrei sa ai banii necesari pentru a face investiții, nu vrei sa fii cel care trebuie sa vândă investițiile pe care le are doar pentru a avea bani de mâncare, haine și rate.

Mărește fondul de urgenta

Fondul de urgenta este ceva vital în momentul în care crezi ca se apropie o criza. Am scris deja pe blog care sunt cei 5 pași pe drumul spre finanțe personale sănătoase. Tot acolo găsești și sfatul de a crea un fond de urgenta de cel puțin 6 luni.

Dacă te aștepți la o criza mărește acest fond de urgenta. Il poți duce la 1 an sau chiar mai mult în funcție de nevoile tale. O criza economica poate fi oricând dublata de o criza personala. Fără un fond de urgența pot apărea situații extrem de complicate. Din păcate aceste situații pot duce la datorii extreme sau la pierderi semnificative, care nu pot fi recuperate decât pe termen foarte lung – uneori niciodată.

Sper ca acest articol sa te ajute sa te pregătești de criza care urmează – oricând va veni ea. Dacă ai întrebări legate de articol te rog sa le lași în comentarii. Dacă v-a plăcut acest articol și vi s-a părut util va rog sa îmi dați un like și un share pe Facebook. Mulțumesc!

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Tot ce scriu atât în acest articol cat și pe blog nu este altceva decât opinia mea personala. Înainte să iei decizii de orice natura iți recomand să discuți cu un consultant financiar care să te ajute să iți atingi scopul.
Sunt banii tai si este treaba ta ce faci cu ei. Spor!

Follow me

Stefan

Stefan are o experienta de 5 ani in investitii pe piata de capital si peste 10 ani in imobiliare. A inceput pe BVB si in prezent investeste pe piata de capital din SUA si UK. In imobiliare investeste in piata din Bucuresti.
Stefan
Follow me

Latest posts by Stefan (see all)

4 Replies to “Cum sa ne pregatim de criza?”

    1. Salut,
      Da, dobanda pentru Euro este de 0.1%. Euro este insa moneda de economisire pentru ca este mult mai stabila (fata de alte monede) si are o evolutie pozitiva fata de Ron pe timpul unei crize.

      Cand m-am referit la investitii in Euro nu ma refeream la pastrat banii in conturi de economii. Acelea nu sunt investitii, sunt doar o metoda de a nu tine banii la saltea.|

      Edit:/ Investitii interesante sunt si in USD. Depinde cat de mult te intereseaza faptul ca in Romania esti expus la zona Euro.

  1. Salut Ștefan,
    Bun și util articolul, keep up the good work.
    Ca nota de final, sunt 2 locuri în care ar trebui să înlocuiești ‘fi’ cu ‘fii’ ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *