XTB, ETF-urile si Dividendele

UPDATE: XTB a rezolvat problema taxarii cu 30% a dividendelor din SUA asa cum este ea discutata in articolul de mai jos. In prezent se poate evita dubla impozitare prin completarea formularului W-8BEN – detalii aici.

“Cat de eficient este sa ai ETF-uri cu distribuire, cand dividendele la XTB sunt taxate cu 30%?”

Primesc intrebarea asta (sub o forma sau alta) cel putin de 4-5 ori la fiecare articol in care se aminteste cuvantul “dividende” si are legatura cu XTB. Uneori mai des de atat 🙂

Dupa ce mi-am mutat Portofoliul Public la XTB pentru a beneficia de campania de 0% comision aceste intrebari s-au intetit foarte mult.

De ce scriu acest articol?

Intrebarea, desi este legitima, se bazeaza pe o interpretare eronata a unor informatii. Despre asta o sa discut in acest articol. Pentru ca este o problema care m-a afectat si pe mine personal si care vad ca afecteaza pe foarte multi investitori. Din fericire este o falsa problema. Cred (si sper) ca acest articol sa lamureasca putin lucrurile.

Ca investitori taxele pe care le platim sunt foarte importante si au potentialul de a ne scadea semnificativ din randamentul investiei. O problema ca cea expusa la inceputul articolului (taxarea dividendelor cu 30% de catre XTB) poate schimba un portofoliu de la “foarte profitabil” chiar la “randament negativ” in functie de componenta acelui portofoliu. Nu este de gluma cu asa ceva si trebuie sa intelegem exact ce este, cine plateste si CAND plateste aceasta taxa de 30%.

Ce este taxa de 30% ?

Foarte multi investitori (printre care m-am aflat si eu pana acum aproximativ 1 an) cand aud de XTB primul lucru pe care il au in minte este o taxa de 30% pe care XTB o impune pentru dividende. O sa lamurim aceasta taxa imediat…

Stiu asta pentru ca de cate ori sunt intrebat de diferiti brokeri pe care i-am folosit sau ii folosesc ajungem sa discutam si de XTB. Imediat ajungem si la aceasta “problema”. Mi s-a intamplat si cu persoane total straine (cu care vorbeam prima data) si cu prieteni apropiati si chiar cu oameni care lucreaza cu mine pe diferite programe de investitie si mentorat.

Taxa de 30% pe dividende nu este impusa de XTB. Este impusa de Fiscul din SUA (IRS). Este o diferenta foarte importanta si vom vedea imediat de ce.

Pentru ce se plateste aceasta taxa?

In general investitorii stiu ca atunci cand primesti dividende DIN SUA impozitul se plateste DIRECT la sursa. Asta inseamna ca platesti impozit in SUA si, in baza conventiei pentru evitarea dublei impuneri, pentru acei bani NU mai trebuie sa platesti taxe si in Romania. Intr-adevar taxa se opreste de catre broker, oricare ar fi el, dar nu el decide cat trebuie oprit.

Taxa generala pentru actiuni platitoare de dividende DIN SUA este de 30% atunci cand intre SUA si tara de rezidenta a celui care cumpara si detine actiunile nu exista o conventie care sa stabileasca o alta valoare. Romania ARE o astfel de conventie cu SUA si, in mod normal, un roman ar trebui sa plateasca doar 10% taxa in baza acestei conventii. Acest lucru nu se intampla la XTB pentru ca XTB foloseste un cont colector (numit si cont OMNIBUS) si se merge pe taxa implicita de 30%. Am explicat aici de ce.

TOTUSI, asa cum am explicat mai sus, taxa pe dividende este doar pentru dividendele primite DIN SUA. Daca discutam de ETF-uri pe care le pot cumpara europenii aceasta taxa NU SE APLICA. Conform regulilor UE toate ETF-urile pe care le putem cumpara in mod traditional si pe care le gasim la XTB sunt cele de tip UCITS care au rezidenta in Europa. Cele pe care le am eu in Portofoliul Public, de exemplu, au toate rezidenta in Irlanda. Desi ETF-urile pe care le folosesc in portofoliul meu contin si (sau doar) companii din SUA ele nu au rezidenta in SUA.

Asta inseamna ca mi se opreste 0% taxa pe dividende, la broker. Primesc toti banii pe care ii plateste ETF-ul ca dividende si am obligatia sa platesc impozit in Romania. Pentru ca ETF-urile pe care le folosesc eu NU au domiciliul in SUA taxa de 30% nu este o problema pentru dividendele pe care le primesc.

Daca as fi investit in actiuni din SUA ce plateau dividende atunci intr-adevar mi se oprea acea taxa de 30% din dividendele primite.

ETF-uri cu distribuire sau cu acumulare?

Am discutat acest subiect deja in 2 articole (aici si aici). Este mai eficient pentru un investitor, din Romania, sa cumpere ETF-uri cu acumulare. Din pacate, uneori, nu exista aceasta posibilitate. Pur si simplu nu toate ETF-urile au posibilitatea de a fi cumparate cu acumulare pentru ca firma care a creat si care administreaza fondul nu a creat si versiunea cu acumulare.

In aceasta situatie suntem practic fortati, daca dorim sa investim in acel fond, sa cumparam versiunea fara acumulare, cea cu distribuire de dividende.

O alta situatie in care putem prefera cumpararea de ETF-uri cu distribuire de dividende este aceea cand folosim acele dividende pentru a ne sustine stilul de viata. Suntem deja in etapa in care am acumulat suficient in contul de investitii si vrem sa ne bucuram de aceasta acumulare.

Oricare ar fi situatia personala pentru care preferam (sau suntem nevoiti) sa cumparam ETF-uri cu distribuire sper ca acest articol a adus putina lumina in ceea ce priveste impozitarea lor in contul XTB. Sper ca este mai clar acum ca taxele acelea de 30% pe dividende nu se aplica pentru ETF-ul UDVD sau pentru orice alte ETF-uri cu acelasi statut.

Discalimer

Taxele datorate statului sunt foarte importante. Ca investitor avem obligatia sa ne ocupam inclusiv de acest aspect al zonei de investitii. Te sfatuiesc sa apelezi la un profesionist ( expert contabil, expert in taxe, etc) atunci cand iei decizii care implica parte de taxare. Eu nu sunt un astfel de expert (si nici nu imi propun sa devin) deci folosesc si eu, la randul meu, un astfel de expert.

Sunt insa un investitor care isi doreste sa faca investitii profitabile si sa foloseasca parghiile disponibile pentru a beneficia de cresterea randamentului in investitiile lui. Din acest motiv consider ca este foarte potrivit sa intelegem diferentele intre ETF-uri si modurile cum ele sunt taxate (inclusiv in conturile XTB).

Stefan
Follow me
Latest posts by Stefan (see all)

11 Replies to “XTB, ETF-urile si Dividendele”

  1. Tot legat de dividende as dori sa ma elucidati daca am un ETF cu distributie de dividend, denominat in USD si care a fost achizitionat in EUR merita transferat intr-un cont de USD?(cost transfer 25EUR)
    La inceput nu am avut decat cont alimentat in EUR,iar acum am si in USD.
    Intreb acest aspect datorita schimbului valutar la incasarea dividendelor.

  2. Multam fain de informatii, chiar nu stiam ca la Etf-uri cu distribuire XTB nu se aplica taxa pentru dividente. Eu eram curios de eficienta costului pentru ca am cateva actiuni europene la XTB, (SAP.DE, FRE.DE, INVEB.SE) si spre surprinderea mea la toate s-a aplicat a Witholding tax pe dividente, de 26.37% pentru DE si 30% pentru SE. Pentru SUA, stiam,nu am fost surprins cand s-a aplicat 30%.

      1. N-am observat nici eu initial ca nu este scris corect. Am copiat exact intrebarea ta dintr-un alt comentariu :))
        Mai gresim, mai invatam, suntem mai atenti data viitoare. O litera nu a omorat pe nimeni 🙂

  3. Sfaturi privind gasirea unui expert contabil? Nu am folosit niciodata unul si nu stiu exact ce sa caut, ce sa cer sau cat ar trebui sa platesc. Nu vreau decat sa cumpar ETF-uri, mare parte cu acumulare.

    1. Cauta pe Youtube pe cei care sunt expert contabili si iti explica cum sa depui declaratia unica. Daca tot ce vrei sa faci este sa cumperi ETF-uri cu acumulare o sa fie o discutie scurta 🙂

    2. Cel mai bun expert contabil pe care ți-l permiți este să citești codul fiscal și sa sapi pe google . Astfel de subiecte depășesc marea majoritate a contabililor și experților contabili. Numai cineva specializat pe taxe și venituri obținute de rezidenți rom in afara rom te poște lămuri și astfel de persoane costa mult.

  4. Mulțumesc pentru înfomații, am văzut filmulețe pe Youtube care explicau cum se completează declarația, părea destul de simplu așa că atunci când am citit ca ar fii recomandat să consult un contabil în legătură cu impozitele m-am blocat puțin, nu mă văd ducându-ma la un expert să îi întreb cum să declar averea mea de 4 dolari la ANAF.

  5. Salut Stefan,

    Multumesc pentru informatiile ce le oferi. Am o intrebare si eu. Daca detin un ETF cu domiciliul in Irlanda, si acesta distribuie dividende, in declaratia unica, ce metoda de evitare a dublei impuneri trebuie sa aleg: “Credit fiscal” sau “scutire”?
    Ce imi poti spune? Multumesc si apreciez.

    1. Salut,
      Te sfatuiesc sa consulti un expert contabil care te poate indruma mult mai bine ca mine in situatia ta exacta.
      Intre timp te sfatuiesc si sa verifici cat ti-au oprit cei din Irlanda (ETF-urile in cauza) atunci cand au platit dividendele. Teortic nu ti-au oprit nimic si atunci platesti in Romania aceste taxe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *