Un milion de lei acum sau 4000 RON lunar? – Partea 2

Salut!

Te-am intrebat…

Te-am intrebat acum 2 saptamani ce preferi… “1 Milion de lei acum sau 4000 RON lunar, toata viata?“. Articolul acela a fost foarte citit si foarte discutat. Am primit mesaje, emailuri, comentarii (pe Facebook si nu numai). Multe, multe pareri.

Va multumesc si ma bucur ca a creat o discutie. Ma bucur foarte mult ca multi dintre voi ati considerat nu doar UTIL dar si NECESAR sa investiti acel milion pentru a castiga mai mult de 4000 RON lunar pentru tot restul vietii.

Ti-am spus in primul articol care sunt avantajele de a alege 1 milion de lei acum, In caz ca nu ti-ai dat seama inca, daca as putea alege si eu as alege 1 milion acum. Totusi, cred ca sunt cateva situatii in care ai putea fi mai castigat daca alegi 4000 RON lunar. In articolul de astazi vreau sa-ti vorbesc tocmai despre aceste situatii.

Nu ai educatia financiara (NIVELUL FINANCIAR) necesar

Primul motiv pentru care esti mai castigat atunci cand alegi cei 4000 RON lunar este faptul ca nu ai educatia financiara necesara sa pastrezi si sa inmultesti milionul de care te-am intrebat. Fara educatia financiara (si fara dorinta de a o obtine) este foarte putin probabil sa pastrezi ceva din acel milion.

Nivelul finantelor noastre (si nu doar el) este strans legat de nivelul nostru de dezvoltare Pentru ca vorbim de bani este vorba de dezvoltare financiara. Tocmai de asta am scris o serie de articole in care ma refer la acest NIVEL FINANCIAR. Banii pe care ii ai vor fi mereu intr-o corelatie cu NIVELUL la care tu esti, la care tu operezi.

Daca esti inca la NIVELUL 0 si nu vrei sa evoluezi atunci cei 4000 RON lunar sunt o alegere mai buna pentru tine. Sunt o sursa de bani constanta ce iti poate aduce putina linisite.

Nu poti sa administrezi bani

In cazul in care esti o persoana care NU POATE sa administreze bani (si nici nu vrea sa schimbe acest comportament) esti mai castigat daca alegi cei 4000 RON lunar.

Daca esti ceea ce se numeste un SPENDER (ai comportament de cheltuitor) si toti banii pe care ii ai ii cheltuiesti riguros pana nu mai ramane nimic din ei atunci alegerea celor 4000 RON lunar este mai potrivita.

Exista in continuare multe dezavantaje cand alegi 4000 RON lunar fata de 1 milion initial dar toate aceste dezavantaje palesc imediat in fata cheltuirii rapide si ineficiente a sumei initiale.

Orice suma de bani pe care o ai la un moment dat o poti cheltui – oricat de mare ar fi ea. Atat timp cat banii vin lunar este asigurat un “Cashflow”. Pentru un SPENDER EXTREM o astfel de alegere este mai potrivita (daca te gandesti acum cum ai fi CHELTUIT deja acel 1 milion de lei, daca l-ai fi avut, ar trebui sa te gandesti putin ce fel de comportament ai in privinta banilor si daca esti un astfel de SPENDER).

Nu poti sa investesti sume mari de bani

Am demonstrat intr-un articol anterior ca este mai profitabil sa investesti initial o suma de bani mare (daca o ai disponibila) decat sa investesti periodic. Totusi, sunt persoane care se tem sa faca acest lucru. Considera ca viitorul este incert si pot pierde banii investiti. Considera ca rezulatele din trecut nu se vor regasi si pe viitor in investitiile pe care le fac. Considera ca este mult mai riscant sa investeasca toata suma initial ca apoi sa nu poata decat sa astepte.

Daca si tu esti o astfel de persoana, te inteleg! La un moment dat am fost si eu in aceasta situatie.

Pentru cei care sunt in acest punct si nu sunt inca pregatiti sa-l depaseasca alegerea celor 4000 RON lunar este mai potrivita.

Partea buna este ca, investind cei 4000 RON lunar, ajungi relativ repede la sume bune pe care le poti castiga din investitii. Poate nu se dovedeste sa fie cea mai buna alegere dar nu este deloc o alegere rea prin comparatie cu a nu face deloc investitii.

Vrei sa cresti ca om – cel putin o perioada

Daca esti tanar si vrei sa CRESTI – cel putin o perioada pana cand inflatia ajunge sa iti macine puterea de cumparare – cei 4000 RON sunt o alegere OK. Nu pot spune ca este cea mai buna alegere, consider in continuare ca esti mai castigat daca alegi milionul si il investesti, dar nici cei 4000 RON lunar nu suna extrem de rau.

Important in cazul acesta este cum folosesti timpul in favoarea ta. Ai o suma de bani pe care o primesti lunar.

Este foarte probabil ca nimeni, niciodata sa nu vina sa iti dea 1 milion de lei din nimic. La fel de probabil este ca nimeni, niciodata sa nu iti dea 4000 RON lunar – din nimic. Exista totusi multe situatii – mai ales cand esti foarte tanar – cand anumite persoane te sustin pana la o anumita varsta astfel incat sa nu fie nevoie sa muncesti.

Acele momente sunt cele in care primesti “4000 RON lunar” si pe ele este foarte important cum le tratezi. Daca le vei trata ca ceva ce ti se cuvine ele vor trece pe langa tine si le vei pierde fara sa ramai cu prea mare lucru din experienta respectiva. Daca vei folosi totusi momentele respective ca sa inveti, sa te perfectionezi, sa CRESTI atunci ai toate sansele sa ajungi la milionul de care am vorbit in aceste doua articole.

PS: Alatura-te comunitatii “Finante Personale“ pe Facebook pentru a face pasii necesari pentru educatia ta financiara.

Stefan
Follow me

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *