Cum as incepe EU sa investesc (de la zero)?

Despre investitiile pe care le fac am tot vorbit pe canal. Am o serie intreaga despre asta – Portofoliul Public.

Totusi, revine in diverse discutii intrebarea: “Cum sa incep sa investesc?”. Este o intrebare pe care o inteleg pentru ca, desi au trecut multi multi ani de cand am inceput, inca imi aduc aminte cat de complicat mi se parea procesul.

Din acest motiv m-am hotarat sa scriu un articol despre pasii, 5 la numar, pe care i-as urma eu, acum, daca as incepe de la zero.

Nu ai nevoie de multe lucruri sa ajungi un investitor bun si nu este complicat, este chiar simplu. Simplu insa nu inseamna si usor.

O baza solida

In primul rand, daca nu as avea nimic, investitiile nu ar fi primele pe lista. As incepe cu un fond de urgenta. Am mai vorbit despre acest fond de urgenta pe blog, aici. In trecut consideram ca acest fond de urgenta trebuie sa fie de 2500 lei. Din pacate, in ultimii ani, inflatia nu a fost deloc cuminte si aceasta suma consider ca este acum insuficienta pentru a face fata unor urgente.

Pasul 1 pentru mine? Un fond de urgenta de 4000 lei. Ce este acest fond? Este o suma de bani pe care o am intr-un cont – altul decat contul pe care il folosesc in mod normal – si pe care nu o folosesc decat pentru urgente.

Pasul 2? Un buget realist. Fondul de urgenta nu este destinat cheltuielilor curente. Nu folosim fondul de urgenta pentru a cumpara mancare lunar, pentru a merge in excursii sau pentru a ne plati intretinerea. Aceste cheltuieli trebuie cuprinse intr-un buget lunar. Probabil decizia cu impact cel mai mare in finantele personale este crearea unui buget lunar, corect si realist. El ar trebui sa permita acoperirea tuturor cheltuielor curente – mancare, intretinere, transport, alte rate – dar si un surplus de 15-20%. Daca nu avem acest surplus inseamna ca trebuie sa ne gadim rapid la surse suplimentare de venit. Ce vom face cu acest surplus vedem imediat. Despre buget am discutat destul de mult pe site. De exemplu aici si aici.

Pasul 3? Plata datoriilor de consum. Am spus in paragraful trecut ca un buget ar trebui sa contina un surplus de 15-20%. Acesti bani ar trebui sa fie suma pe care o folosim in viitor pentru a face investitii. Totusi, in acest moment al planului nu am ajuns acolo, inca. Acesti bani ii vom folosi pentru a plati datoriile de consum (prin asta inteleg credite de nevoi personale, carduri de credit, carduri de cumparaturi, credite auto etc) in avans. Pe langa sumele pe care le platesc lunar ca rata pentru datoriile respective folosesc suma in plus pentru a face plati anticipate. Mai multe despre datoriile de consum, de ce nu le fac si de ce cred in plata lor in avans am detaliat aici.

Nu am datorii de consum? Foarte bine dar tot nu este momentul potrivit pentru a incepe investitiile. Mai avem un pas pana acolo.

Acesti 3 pasi sunt baza solida de care avem nevoie pentru a incepe investitiile, dupa parerea mea. Fara acesti 3 pasi orice plan de investitii pe termen lung nu va functiona. Motivul este ca la un moment dat, pe termen scurt sau maxim termen mediu vor aparea situatii care ma vor deturna de la planul meu de a investi. Scopul acestor pasi este sa minimizeze numarul situatiilor de acest fel si sa ma ajute sa le depasesc fara probleme.

Un fond de siguranta

Pasul 4 este crearea unui fond de siguranta. In acest moment ar trebui deja sa avem un buget lunar bine pus la punct, ar trebui sa nu mai avem nici o datorie de consum, ar trebui sa am un suprlus de 15-20% din venituri. Uneori s-ar putea ca surplusul sa fie chiar mai mare daca am avut multe datorii de consum pe care le-am eliminat in pasul anterior (si evident, nu am facut unele noi) si putem folosi inclusiv banii care se duceau pe rate.

Voi folosi toti acesti bani pe care ii am lunar pentru a crea un fond de siguranta. Minim 3 luni de cheltuieli este un inceput bun. Daca am venituri constante si nu ma pregatesc de schimbari majore este suficient. Daca insa prevad o perioada mai tulbure as mari acest fond spre o suma care ar acoperi 6 luni de cheltuieli.

Cum aflu suma de care am nevoie in fondul de siguranta? Foarte simplu, inmultesc suma pe care o am in buget pentru cheltuielile normale cu numarul de luni dorit si am tinta personala pentru fondul de siguranta.

Un inceput plictisitor

Daca am ajuns aici am parcurs deja 4 din cei 5 pasi pe care i-as face daca ar trebui sa o iau de la zero. Putem sa spune ca a trecut ce a fost mai greu. A ramas ce este mai plictisitor. Pentru ca da, investitiile trebuie sa fie plictisitoare – mai ales la inceput.

Acum putem sa incepem sa investim. Pasul 5 ar fi sa aleg un broker potrivit pentru mine – in cazul de fata XTB – si UN ETF (da, un SINGUR ETF) si as incepe sa investesc in el pentru o perioada predefinita, orice s-ar intampla. ETF-ul ar trebui sa fie unul care urmeaza un index foarte general (de exemplu S&P 500, MSCI World, US Total Stock Market Index etc) si pentru trei ani de zile as investi lunar in acest ETF fara sa schimb nimic – nici ETFul in care investesc si nici suma investita luna de luna. Practic as face 36 investitii egale in acelasi ETF timp de 3 ani.

Acest gen de a investi are cateva beneficii, pe langa cel mai evident, acela de a investi surplusul de bani pe care ii am.

Primul benficiu ar fi ca imi creaza un obicei de investitii. Daca abia acum incep sa investesc pentru prima sigur nu as avea obiceiul creat.

Cand am spus asta am primit in multe discutii comparatia cu plata unei rate la un credit. Un credit pe care ti-l faci tu, pentru tine, catre tine. Desi cele doua situatii seamana nu consider ca este acelasi lucru ca atunci cand ai de platit o rata.

Difereta intre ele este ca nu te forteaza nimeni sa depui bani in contul de investitii in fiecare luna bani. Nu te suna nimeni sa-ti aduca aminte ca nu ai platit rata si nici nu primesti nici un SMS care sa-ti spuna cati bani ai de plata si pana la ce data. Este doar intentia ta de a investi, intentie pe care trebuie sa o transformi in fiecare luna in realitate prin actiunile pe care le faci. Ca orice obicei (bun) ai nevoie de repetitie pentru a-l insusi deplin si pentru a te forma ceea ce vrei sa ajungi – un investitor.

Al doilea beneficiu ar fi faptul ca ma expune pietei si ma obisnuieste cu ceea ce se poate intampla intr-o piata. Se intampla (chiar des in ultima perioada) sa existe ani foarte buni in piata de capital. Ani in care piata creste cu 20-30% si randamentele sa fie spectaculoase. Astfel de ani sunt foarte periculosi pentru un investitor incepator. Nu din punct de vedere al portofoliului care creste ca fat frumos (intr-un an cat alte portofolii in zece) ci din punct de vedere al asteptarilor nerealiste pe care le creaza.

Cei care incep intr-un astfel de an au deseori asteptari nerealiste. Numai eu stiu de cate ori am auzit in 2021 si la inceput de 2022 investitori care imi spuneau “nu vreau nimic special, ma multumesc cu 20-30% pe an”. Cand astepti randamente de 20-30% anual de la un activ ce istoric a adus 10% care crezi ca o sa fie rezultatul? Iti spun eu, dezamagire si renuntare.

Alteori exista si ani care, din contra, scad portofoliile cu 20-30% (de exemplu 2022 este cel mai recent exemplu dar in nici un caz singurul). Teoretic acesti ani sunt un cadou pentru un incepator dar niciodata nu sunt perceputi asa. Ei sunt periculosi pentru ca pot descuraja un incepator chiar inainte sa faca primii pasi. Frica generalizata pe care acesti ani o aduc paralizeaza pana si investitori cu experienta nu doar pe cei care sunt la inceput.

Din aceste motive consider ca este nevoie de o perioada mai lunga – 3 ani as alege eu pentru mine – in care sa nu “ma las” orice ar fi. Trei ani sunt (daca am putin noroc) o perioada in care as experimenta si o perioada de crestere (cateva luni poate) si o perioada mai linistita si poate chiar si o scadere. As trece astfel prin toate sentimentele pe care le poate avea un investitor fara sa am prea multi bani investiti si deci cu mai multe sanse sa le fac fata din ipostaza mea de nou investitor.

Al treilea beneficiu ar fi ca o astfel de abordare ma ajuta sa ma plictisesc. Mai exact ma ajuta sa ma plictisesc de ceea ce se intampla in piata si ma duce spre statutul de investitor pasiv. Am sute de exemple (inclusiv al meu personal, de cand am inceput) de investitori la inceput care nu fac decat sa se uite la evolutia pietei in fiecare zi. Uneori in fiecare ora. Din pacate chiar si la 20 minute in anumite momente.

Asta nu are cum sa fie bine pentru un investitor (nu vorbim de trading, vorbim de investitii) fie el incepator sau nu. Nici un investitor nu are posibilitatea sa influenteze piata asa ca verificarea preturilor la fiecare ora nu ii aduce nici un beneficiu. Ii aduce insa o gramada de sentimente ce vor lucra impotriva lui (asa cum am explicat deja mai sus). Din fericire, am observat, ca expunerea repetata “vindeca”. Dupa o perioada de timp investitorii invata ca – mai ales pe indici- scaderea de azi poate sa fie compensata maine si cresterea de maine se poate balansa cu scaderea de peste 1 saptamana. Inteleg trendul, temporar si el, si incep – incet, incet- sa ignore zilele “bune” si “rele”.

Eu mi-as oferi trei ani pentru a ajunge in acest punct desi sunt optimist si imi place sa cred ca daca ar fi sa incep acum sa investesc as ajunge in punctul in care ma “plictisesc” sa urmaresc piata zilnic mai repede de atat.

Întrebări?

Acestia sunt pasii pe care i-as urma EU daca ar fi sa incep sa investesc acum, de la zero. La fel ca si Portofoliul Public – care este un portofoliu pentru pensie, un portofoliu in care investesc in fiecare luna 500 USD – acest articol explica cum as aborda EU investitiile, daca ar trebui sa o iau de la zero.

Nu este un sfat care sa se potriveasca tuturor dar sper ca este un exemplu care poate raspunde unei intrebari pe care o primesc destul de des – “Cum si cat crezi ca ar trebui sa investesc?”

Dacă ai întrebări legate de articol (sau de investiții în general) ne auzim pe Instagram sau pe grupul de Facebook!

Disclamer: Nu sunt consultant sau planificator financiar. Tot ce scriu atât în acest articol cat și pe blog nu este altceva decât opinia mea personala. Înainte să iei decizii de orice natura iți recomand să discuți cu un consultant financiar care să te ajute să iți atingi scopul. Sunt banii tai și este treaba ta ce faci cu ei. Spor!

Stefan
Follow me

5 Replies to “Cum as incepe EU sa investesc (de la zero)?”

  1. Ce parere ai despre titlurile de stat Tezaur pe 3 ani (8% dobanda)? Ma gandesc sa fac o pauza de la investitiile pasive la bursa pentru perioada cat dobanzile sunt mai mari si bursa stagneaza sau scade.

    1. Salut!
      O intrebare foarte buna! O sa scriu un articol (cred ca o serie ca sa includa mai multe informatii despre titlurile de stat) despre asta.
      Pe scurt, depinde ce varsta si ce profil de risc ai.

  2. Poti sa incepi investitiile fara aceasta baza precum poti sa plimbi un calaret fara cal. S-ar putea sa ajungi, dar risti sa ai un drum plin de hopuri. Investitiile sunt riscante si luam redus riscul daca facem lucrurile pe rand si corect.

    Un cititor interesat si pasionat si un profesionist in informatiile pe care le-ati oferit! Acest articol este extrem de util si educativ, de aceea va multumesc pentru informatiile impartasite si pentru timpul alocat in acest sens!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *