Strategii de investitii – Investitii cu suma unica -Lump Sum

Ce este o investitie Lump Sum ?

Salut!

Ti-am povestit intr-un articol trecut despre Investitii recurente. Era acea strategie in care investeai constant bani in activele pe care voiai sa le cumperi pentru a mari detinerea pe masura ce trece timpul si uneori pentru a obtine un pret mai bun. In cazul in care nu ai citit acel articol o poti face aici.

In articolul de fata am sa-ti vorbesc despre o alta strategie de investitii. Discut, in acest articol, despre “Lump Sum Investing” pe care eu l-am tradus “Investitii cu suma unica”. Se poate traduce si cu “Investitii cu suma mare”.

Forfetar = Fixat dinainte la o sumă globală (și uniformă)

Google traduce “Lump Sum Investing” cu “Investitii cu suma forfetara”.

Oricum ai traduce, principiul este acelasi. Lump Sum Investing este o metoda prin care, de la inceput, investim toata suma pe care avem de gand sa o alocam unui activ.

Cand si de ce facem investitii Lump Sum ?

Strategia de investitie unica pleaca de la ideea ca in momentul investitiei avem un pret foarte bun si ca piata urmeaza sa creasca in viitor la o valoare mult mai mare decat valoarea curenta. Acest lucru este valabil dupa o corectie mai mare (la finalul unui ciclu economic, de exemplu) cand piata pierde rapid din valoare.

Daca o asemenea ipoteza se adevereste atunci investitia cu suma unica ne aduce un randament superior investitiilor recurente. Strategia se bazeaza pe ideea de intuire a directiei pietei pe termen scurt si mediu cat si a momentului in care se afla investitorul in ciclul economic curent.

Unul dintre avantajele investitiilor de tip “lump sum” este ca ofera sumei investite o perioada mult mai mare de timp in care poate creste si beneficia de dobanda compusa. Acest lucru se intampla pentru ca, in general, investitiile de tip Lump Sum se fac cu sume mult mai mari decat cele de tip recurent.

Unul dintre cele mai intalnite motive pentru care investitorii folosesc Lump Sum este ca intra in posesia unei sume mari de bani si vor sa o investeasca. Deseori aceasta suma de bani rezulta din lichidarea unei alte investitii, vanzarea unei afaceri sau o mostenire.

Cum te afecteaza conceptul Lump Sum?

As vrea sa te rog sa te opresti un minut si, inainte sa mergi mai departe, sa te gandesti cum te afecteaza pe tine conceptul de investitie unica (Lump Sum). Daca l-ai folosit pana acum ai probabil un raspuns palpabil, venit din experienta pe care o ai cu el. Dar, daca nu l-ai folosit, crezi ca te afecteaza? La prima vedere ai putea fi inclinat sa spui ca nu. Totusi, eu am descoperit ca acest concept ma afecteaza si pentru investitiile unde cred ca nu il folosesc.

Daca te-ai gandit si ai gasit un mod in care acest concept te afecteaza te rog sa-mi lasi in comentarii gandurile tale. Sunt curios de asemenea ce parere ai de modul in care am descoperit eu ca ma afecteaza, mod pe care am sa-l detaliez in continuare si care mi-a fost evident, de la inceput.

Atunci cand am inceput sa investesc eram foarte concentrat pe randamentele pe care le pot obtine. Comparam mereu randamentele diferitelor investitii, intre ele. In momentul in care m-am hotarat sa investesc am inceput – de nevoie, pentru ca nu aveam multi bani la dispozitie – sa investesc folosind tehnica investitiilor recurente. Practic, cumparam in fiecare luna, actiuni individuale in portofoliul meu privat.

La un moment dat, la aproape un an, am analizat portofoliul pe care il construisem. Mi-am dat seama cu suprindere ca desi unele actiuni crescusera semnificativ procentual in anul de cand eu investeam in ele portofoliul meu nu se apropia procentual de aceasta crestere. Eu foloseam DCA pe cand toate cresterile la care ma raportam foloseau un moment fix in timp. Pentru ca momentul era unic si fix ma raportam la randamentul pe care l-as fi avut daca as fi folosit metoda de investitie unica.

Mergand putin mai departe cu gandirea putem sa intelegem rapid ca marea majoritate a procentelor pe care le citim in rapoarte financiare (sau pur si simplu la stiri, pe bloguri, siteuri financiare, etc) sunt procente de tip “investitie unica”. Atunci cand auzim ca S&P 500 a crescut cu 30.43% in 2019 trebuie sa fim constienti ca aceasta crestere este doar diferenta intre ultima zi si prima zi de tranzactionare si nimic mai mult.

Daca am fi investit in S&P500 in 2019 si am fi folosit o strategie de tip DCA pentru banii investiti in acel an era foarte posibil ca randamentul nostru sa fie foarte diferit (mai mic sau mai mare in functie de preturile la care am cumparat lunar).

Dar banii pe care i-am investit inainte de 2019? Situatia in cazul lor cum arata? Pentru ca erau deja investiti in prima zi din 2019 si au ramas investiti tot anul (deci si in ultima zi a acelui an) ei au avut in anul 2019 acelasi randament ca o investitie de tip unic facuta in prima zi din an.

Din cele doua exemple pe care le-am dat mai sus (investitia de la inceputul carierei mele de investitor si exemplul cu S&P500) am tras cateva concluzii.

  • Majoritatea datelor statistice ce imi sunt prezentate considera o investitie unica, la un anumit moment in timp
  • Raportarea la datele statistice este inexacta si uneori nu ma ajuta cu nimic. Faptul ca un anume instrument a performat intr-un an intr-un anumit mod nu inseamna ca si portofoliul in care eu am detinut acel instrument a performat la fel. Conteaza si cand am adaugat (sau vandut) la pozitie.

Cum investim folosind Lump Sum?

Strategia investitiei unice este practic cea mai simpla strategie – din punct de vedere a procedurii efective- pe care o putem aplica atunci cand vrem sa facem o investitie. Pentru a aplica aceasta strategie (pe bursa, de exemplu) tot ce trebuie sa facem este sa avem suma de bani necesara, sa avem un cont deschis la un broker si sa ne hotaram in ce anume vrem sa investim.

Daca tot ceea ce vrem este sa facem o investitie si apoi sa lasam timpul, dobanda compusa, ciclurile economice si de ce nu – in functie de instrumentul in care investim – norocul sa lucreze in favoarea noastra tot ce trebuie sa facem este sa punem un ordin de cumparare la pretul pietei si sa asteptam sa se execute.

Daca insa vrem sa folosim strategia investitiei unice pentru a avea un randament mai bun decat atunci cand investim periodic este crucial sa ne alegem perioada potrivita pentru investitie.

Exista multe studii care arata ca acest gen de investitie este mult mai profitabila fata de investitiile periodice. Din pacate (defapt, din fericire) exista si studii care ne arata exact contrarul.

Diferenta intre aceste studii este tipul de piata ce a urmat dupa ce investitia unica s-a facut. Pe o piata in scadere (de tip “bear”) investitia de tip unica are performante mai slabe decat o investitie de tip DCA. Pe o piata in crestere (de tip “Bull”) investitia unica are rezultate (mult) mai bune decat o investitie de tip DCA.

Sunt curios sa-mi spui daca folosesti acest tip de investitie sau preferi investitia periodica. Lasa-mi un mesaj si spune-mi ce metoda preferi si de ce.

PS: Alatura-te comunitatii “Finante Personale“ pe Facebook pentru a face pasii necesari pentru educatia ta financiara.

PPS: Vrei sa lucram impreuna? Am un program de 1:1 facut pentru nevoile tale. Scrie-mi la Stefan@finantepersonale.ro sau direct pe pagina de Facebook si spune-mi cum te pot ajuta.

Stefan
Follow me

2 Replies to “Strategii de investitii – Investitii cu suma unica -Lump Sum”

  1. Eu am folosit această investiție acum când piețele au ajuns jos de tot din cauza virusului. Aveam economisiți niște bani special pentru asta și acum i-am pus la treabă. Suma investită deodată a fost aproximativ de 20 de ori mai mare decât investiția pe care o fac lunar (aici o fac constant de vreo 3 ani, însă am observat trendul crescător și am fost mai prudent la cumpărare, deoarece previzionam o viitoare cădere masivă).

    Ar fi interesant de observat un calcul comparativ între cele două variante de investiții, poate chiar o variantă prin care se combină DCA cu Lump Sum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *