Investitii – Portofoliu public: Martie 2019

Continuam azi seria „Challange 10k” pe care am început-o acum 1 luna, pe Youtube. Am deschis deja un cont de tranzacționare la un broker – este vorba de Interactive Brokers.

Depunem in acest cont lunar cate 500 dolari si primul nostru prag la care vrem sa ajungem in cont este de 10.000 USD. Suntem deja la a 2-a depunere. La prima depunere am cumpărat 9 acțiuni la ETF-ul UDVD.

Gasiti partea video a acestui articol aici : https://www.youtube.com/watch?v=DWaAgepKSWg

Luna aceasta am depus deja cei 500 de dolari in cont si am cumpărat încă 9 acțiuni la același ETF.  In acest video vreau sa vorbesc despre cum a mers portofoliul de când l-am început, situația de moment a pieței si a portofoliului meu, motivele care m-au făcut ca si in  aceasta a doua cumpărare sa fie tot pe UDVD si de ce nu voi mai continua sa cumpăr UDVD foarte curând, in viitor.

Ce este UDVD?

Acest ETF urmărește companiile din Statele Unite, companii care au plătit dividende in creștere in ultimii 20 ani (sau mai mult). Are in componenta 111 companii. Nici un sector nu are mai mult de 19% pondere in ETF si cea mai mare companie – ca pondere este  AT&T cu 2.4%

Primele 10 companii au sub 17% in total ceea ce îmi spune ca ETF-ul este destul de diversificat si îmi oferă o expunere mare pe acțiuni importante din Statele Unite. Din acest punct de vedere sunt foarte mulțumit de alegerea făcută si consider ca UDVD va avea loc pentru foarte mult timp in portofoliul meu.

Cum a mers portofoliul meu?

Pentru ca am doar 1 luna de când am început portofoliul si pentru ca investesc in acțiuni care au potențial de creștere pe termen îndelungat m-am așteptat ca portofoliul sa nu varieze foarte mult in aceasta luna. Acest lucru s-a si întâmplat, valoarea portofoliului meu fiind foarte apropiata de valoarea de început. După o scurta perioada in care am fost pe profit sunt acum in jurul valorii de început, puțin sub ea.

Situația curenta a portofoliului

Am început portofoliul acesta pe 18 Februarie 2019 cu o prima cumpărare de 9 acțiuni UDVD. In prezent portofoliul meu are aproape o luna vechime si am făcut deja primele 2 achiziții. Dețin 18 acțiuni UDVD si am 11 USD in cont pe care ii pot folosi pe viitor. Valoarea totala a portofoliului este de 994 USD. Prețul mediu cu care am cumpărat cele 18 acțiuni UDVD este de 54.95 dolari / acțiune si in prezent o acțiune valorează 54.61 USD.  

Intre timp piața a trecut printr-o perioada de ușoara scădere si acum a început sa se întoarcă pe un trend pozitiv. Indicele S&P 500 a crescut puțin in ultima parte a lunii Februarie apoi a scăzut in prima parte a lunii Martie. De la 8 Martie a început  sa crească din nou.

De ce am cumpărat tot UDVD?

Când am creat acest portofoliu l-am tratat ca singurul meu portofoliu si m-am gândit cum l-as construi eu daca mi-as dori sa investesc pe termen lung. Când spun termen lung mă gândesc la mai mult de 10 ani, de exemplu.

Am considerat atunci – si la fel consider si acum – ca este foarte potrivit sa încep cu acest ETF pentru ca de-a lungul timpului companiile care plătesc dividende, mai ales dividende in creștere sunt companii care se mențin destul de bine in timp si cresc ca valoare. Având o perioada așa de lunga de timp ca orizont cu siguranță vom trece prin cel puțin o criza. Acest ETF sper eu ca își va arata valoarea chiar si mai mult in acea perioada.

Un alt motiv pentru care am ales UDVD doua luni la rând este faptul ca el are o expunere doar pe companii din Statele Unite. Deși consider ca este important sa fim expuși pe mai multe piețe– cum ar fi Europa, Asia Pacific si câteva tari din America de Sud trebuie sa recunosc ca eu consider ca exista foarte multa valoare in Statele Unite si îmi voi concentra portofoliul acolo.

De ce nu voi mai cumpăra UDVD in viitorul apropiat?

Deși consider ca sunt destul de bine reprezentat pe sectoare si dețin companii importante prin intermediul UDVD nu voi adăuga noi acțiuni, deocamdată, la aceasta poziție. In planul meu inițial de a ajunge la 10.000 dolari in cont consider ca aproximativ 10% pentru aceasta poziție este suficient.

Acesta a fost raportul pentru a doua luna in portofoliul meu public. Va mulțumesc ca m-ați urmărit si daca ați ajuns pana la final va invit sa va abonați la canalul de Youtube (il gasiti aici : https://www.youtube.com/channel/UCINIXoW7KtfKWazFXhMO4tg ) si mai ales sa-mi dați un like pentru ca mă ajuta foarte mult sa continui cu aceste video uri.

Mulțumesc si ne auzim in Aprilie cu următorul video din serie.

Stefan
Follow me
Latest posts by Stefan (see all)

4 Replies to “Investitii – Portofoliu public: Martie 2019”

  1. Urmaresc blogul tau cu interes si am citit si articolul despre interactive brokers si cum ai reusit sa tranferi fonduri la ei.

    Intrebarea mea este despre comisioanele percepute.
    IB are un minimum fee lunar 10 USD. Tu platesti taxe pentru trade-uri, as usual, si ce iese sub 10USD pe luna, se rotunjeste la 10USD
    https://www.interactivebrokers.co.uk/en/index.php?f=38234

    La cei 500 USD pe care ii contribui pe luna 10USD este 2%….nu e cam mult?
    Stiu ca procentual suma devine mai mica, in timp, cand o sa ai 10 000 USD, 120 USD anual o sa fie 1,2%.

    Intrebarea mea era in contextul in care exista si alternative gen DeGiro, unde am inteles ca fee-urile sunt mai mici, si in anumite conditii (putine trade-uri, sub un anumit nivel) platesti cativa euro pe an.
    Recunosc, eu am incercat sa imi fac cont la DeGiro, si deocamdata Romania nu este permisa pe site la ei.

    Decizia ta de a intra la InterActiveBrokers a fost datorita faptului ca Degiro nu e accesibil Romanilor sau ai gasit la ei alte avantaje?

    1. Salut,
      Multumesc pentru ca imi citesti blogul. Ai dreptate cu comisionul. Am spus in cateva randuri acest lucru. Este exact cum spui tu.
      Motivele pentru care folosesc Interactive Brokers le-am expus aici : https://finantepersonale.ro/ce-broker-folosesc/

      Cred ca motivul pentru care nu ma deranjeaza pe mine cei 10$ comision lunar este faptul ca atunci cand am inceput eu sa investesc plateam 7$ / tranzactie si era cea mai ieftina solutie la momentul respectiv.

      Pentru a cumpara un ETF la Interactive Brokers platesc 5$ comision. Daca cumpar 1 ETF si vand alt ETF in aceeasi luna (de exemplu) am ajuns deja la cei 10$ comision. Eu cred ca prea multi oameni isi fac calcule cum sa minimizeze comisioanele si prea putini se intereseaza de investitii efectiv.

      Nu recomand Interactive Brokers neaparat. Am clienti care au apelat la mine (pentru Coaching 1 la 1) si carora le-am recomandat XTB.

      Am auzit de DeGiro, nu il folosesc, inteleg ca nici nu se poate in Romania acum.
      Pana la urma fiecare foloseste ce broker doreste dar cred ca cel mai important e sa investim. Normal, in ceva in care credem si il intelegem 100% pentru a nu pierde banii.

  2. UDVD ul cum se taxeaza ? 0% retinere in Irlanda si declarat aici pentru ANAF unde se impoziteaza cu 8% ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *