Portofoliu public de investiții. Investitii Noiembrie 2019

Salut!
Azi discut despre ce investitii am facut in Noiembrie 2019 pe bursa, in portofoliul public. Daca ma urmaresti de ceva timp stii ca am un portofoliu public in care depun lunar $500 si investesc banii pentru “Pensie”. Pun pensie in ghilimele si scriu cu litera mare pentru ca nu ma refer neaparat la perioada de dupa 67 ani (cat e acum legal in Romania).

Ma refer la perioada in care nu va mai trebui sa muncesc pentru bani si voi trai din investitiile pe care le-am facut. Cu alte cuvinte voi ajunge la independenta financiara. Prima treapta in drumul acesta spre independenta financiara este atingerea tintei de 10.000 USD in acest cont.

In plus fata de suma de $500 pe care o investesc lunar in aceasta luna am reinvestit si profitul pe care l-am castigat prin vanzarea actiunilor AT&T. Pentru ca sunt doua actiuni diferite cumparate in Noiembrie voi discuta pe scurt despre una (urmand sa fie tratata pe larg intr-un articol separat) si voi discuta pe larg despre cea de-a doua.

In articolul de azi voi discuta despre:

  1. Prima achizitie in Euro din portofoliu.
  2. In ce am investit profitul generat de actiunile AT&T.
  3. De ce am investit in “GLDV – Global Dividend Aristocrats UCITS”
  4. Componenta ETF-ului
  5. Performanta in trecut
  6. De unde poate fi cumparat ETF-ul.

Prima achizitie in Euro din portofoliu.

Dupa ce am vandut actiunile de la AT&T cu un profit de 30% in doar cateva luni am decis ca Noiembrie este momentul in care pot sa ma orientez catre ETF-uri ce platesc dividende din ce in ce mai bune. Atunci cand construiesc un portofoliu (orice portofoliu ar fi el) actiunile pe care le am si care imi platesc dividende sunt foarte importante pentru acel portofoliu.

Pentru ca in acest portofoliu nu este posibil sa ma axez pe actiuni individuale decat pentru perioade scurte de timp si doar cand au preturi excelente am ales sa investesc sume de bani in ETF-uri care se axeaza pe astfel de actiuni. Astfel am ales sa investesc in ETF-uri de “Dividend Aristocrats“.

“Dividend Aristocrats” sunt acele companii care platesc dividende in crestere pentru o perioada lunga de timp. In cazul de fata am ales sa cumpar ETF-ul “SPYW” – Euro Dividend Aristocrats UCITS ETF (Dist)

Pentru ca este un ETF care se axeaza pe zona Euro am cumparat acest ETF in moneda Euro. ETF-ul exista si in alte monede( CHF si GBP) dar nu exista in USD. Despre acest ETF voi scrie intr-un articol viitor. Tot acolo voi discuta si despre schimbul valutar pe care l-am facut direct pe platforma Interactive Brokers.

In ce am investit profitul generat de actiunile AT&T

Pentru ca am vrut sa merg in continuare pe ideea de dividende am folosit si profitul generat de AT&T pentru a cumpara un ETF care plateste dividende. Acest ETF il voi analiza in continuare, in articol.

ETF-ul cumparat este GLDV – Global Dividend Aristocrats UCITS. Am cumparat 18 actiuni din acest ETF si am platit pe ele $34.76 pe actiune. Pretul total platit pe aceste actiuni a fost de $625 (pentru comparatie pe actiunile AT&T am incasat $663).

GLDV este un ETF care este administrat de SPDR, este creat in Irlanda, are distributie a dividendului trimestriala si un NAV (fonduri sub administrare) de 600 milioane de USD. Este un ETF care investeste in companii care fac parte din “S&P Global Broad Market Index” – SPGDAUN si care au urmat o politica de crestere sau de mentinere a dividendului in ultimii 10 ani.
In componenta ETF-ului sunt circa 100 companii in orice moment (in prezent sunt 99 companii).

De ce am investit in “GLDV”

Motivul principal pentru care am investit in GLDV este ca imi ofera expunere pe companii care platesc dividende in crestere si in acelasi timp imi ofera expunere pe tari pe care pana acum nu le aveam in portofoliu.

Pot spune ca GLDV ma ajuta sa diversific portofoliul fara sa-l dilueze. Este, din punctul meu de vedere, o diversificare buna. Companiile care sunt incluse in acest ETF sunt filtrate pentru ca sunt companii care si-au demonstrat in timp capacitatea de a plati dividende solide.

Nu in ultimul rand randamentul pe care il am la intrare pentru acest ETF este destul de bun, 3.48%. Ma astept ca el sa creasca (raportat la pretul meu de intrare nu raportat la pretul actiunilor din viitor) datorita modului in care actiunile din acest ETF cresc dividendele.

TER-ul fondului (total expense ratio – taxele totale exprimate procentual) este de 0.45%. Aceasta valoare este destul de mare daca o comparam cu valoarea unui fond care urmeaza un indice S&P 500 dar mi-o asum pentru ca pe viitor cred ca ETF-ul se va comporta foarte bine mai ales prin dividendele pe termen lung pe care le ofera.

Componenta ETF-ului

Componenta ETF-ului a fost factorul decisiv atunci cand am ales sa investesc in acest ETF. In prezent sunt 99 companii in acest ETF si foarte multe sau sunt noi in portofliul meu (sau se regasesc in IWDA dar acolo am o pozitie foarte mica in prezent si companiile in sine au o reprezentare mica). Aceste 99 companii sunt foarte importante la nivel global.

Din punct de vedere al impartirii pe sectoare sunt multumit de acest ETF. Sectorul financiar are o pondere de aproape 25% dar si alte sectoare sunt bine reprezentate. De exemplu sectorul utilitatilor – care contine de obicei companii “plictisitoare” care sunt bune platitoare de dividende are o pondere de 15%. Sectorul telecomunicatiilor (care eu cred ca este un sector foarte important in viitor) are o pondere de 12%. Pe langa ele ma bucur sa vad si sectorul imobiliarelor (Real Estate) care are o pondere peste 10%.

Ma bucur sa vad ca sectorul IT are o prezenta de doar 2% in acest ETF. Desi consider IT-ul ca fiind de maxima importanta pentru viitor sunt constient ca acest sector este destul de volatil. Preturile pentru companiile IT cresc si scad foarte mult si sunt rar justificate (fie sunt prea mici fie sunt prea mari din punctul meu de vedere). De asemenea, companiile IT desi au cresteri de valoare foarte mari nu sunt companiile care vreau sa fie majoritare atunci cand vorbim despre dividendele platite.
La acest ETF ma intereseaza in principal sa am dividende care se platesc regulat si mai putin sa am cresteri de valoare in portofoliu.

Primele 10 companii din ETF. Impartirea pe sectoare a ETF-ului

In primele 10 companii se afla doar 3 companii din SUA restul fiind din Canada, Franta, Suedia. Defapt, daca analizam componenta ETF-ului in functie de tarile prezente in el putem vedea ca SUA are o pondere de doar 20%. In acelasi timp Canada, UK, Franta, Japonia si Elvetia au ponderi importante.

Acest lucru face ca ETF-ul sa aiba, cel putin teoretic, un loc foarte bun in portofoliul meu pentru ca aduce companii noi cu mare potential. Consider ca se completeaza foarte bine cu UDVD si SPYW pe care le am de asemenea in portofoliu.

Performanta in trecut

Evident, performanta trecuta nu reprezinta in nici un fel o certitudine pentru viitor. Totusi, analizand performanta in trecut trebuie sa spun ca sunt destul de multumit. Aceasta performanta nu tine cont de dividendele platite pe cand ETF-ul exact pe asta se specializeaza.
Chiar si fara dividende fondul are o crestere de aproape 6% anual de la infiintare. Daca reuseste sa mentina aceasta crestere si sa adune si dividende in crestere va livra un rezultat destul de bun pentru portofoliul meu.

Performanta fondului – anualizata

O analiza a evolutiei calendaristice (grafic mai jos) imi indica ani de crestere foarte buni pentru fond (perioade in care fondul a crescut cu 20% pe an) urmati de perioade in care fondul a scazut urmand piata generala in momentul in care aceasta s-a corectat.

Evolutia grafica a ETF-ului in functie de anii calendaristici

Teoretic am cumparat acest ETF pentru o perioada foarte lunga de timp. Practic este prima data cand detin acest ETF in orice fel de portofoliu si am sa-i urmaresc foarte atent evolutia pentru a vedea daca adaug mai mult in portofoliul meu sau daca pastrez pozitia asa cum este acum.

De unde poate fi cumparat

ETF-ul poate fi cumparat – sub diferite simboluri – practic de la toate marile burse din Europa. Bursa considerata ca fiind principala este cea din Germania. Acolo poate fi cumparat in Euro.

Bursele unde se tranzactioneaza ETF-ul

Eu am preferat sa cumpar acest ETF in USD si l-am cumparat de la “London Stock Exchange” (LSE). Simbolul pentru acest ETF la LSE este “GLDV”.

Disclamer:

Nu sunt consultant sau planificator financiar. Tot ce scriu atât în acest articol cat și pe blog nu este altceva decât opinia mea personala. Înainte să iei decizii de orice natura iți recomand să discuți cu un consultant financiar care să te ajute să iți atingi scopul.
Sunt banii tai și este treaba ta ce faci cu ei. Spor!

Stefan
Follow me

5 Replies to “Portofoliu public de investiții. Investitii Noiembrie 2019”

  1. Salut Stefan, foarte buna alegerea. Am o intrebare, la ce te referi cand spui “Pentru ca in acest portofoliu nu este posibil sa ma axez pe actiuni individuale decat pentru perioade scurte de timp…”
    De ce nu ai putea tine actiunile individuale long term?

    Merci

    1. Salut,
      Actiunile pe termen lung pot fi volatile si poti “gresi”. De exemplu WBA s-a dovedit o greseala pana acum. Eu in continuare cred ca WBA este o companie excelenta dar nu pot cumpara un procent semnificativ din cont pe o astfel de actiune daca scopul meu este un portofoliu pentru “pensie”. Pentru alte tipuri de portofolii folosesc si actiuni individuale.

  2. Salut, ce platforma de tranzacționare folosești pentru a cumpăra ETF și cât plătești comision / tranzacție? Mulțumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *