Retrospectiva Iunie 2021 | Portofoliul Public

Salut! A mai trecut o luna din 2021. O foarte buna oportunitate de a face un raport in portofoliul public.

Portofoliul meu public este sustinut de XTB prin politica lor de 0 comisioane pentru ETF-uri. Politica aceasta se aplica pentru orice portofoliu deschis la XTB si am scris despre asta aici.

Evolutia generala pe bursa in Iunie 2021

Luna Iunie a adus o noua perioara cu indici la valori maxime. In mod normal, pentru investitori, acest lucru ar trebui sa fie o veste buna.

Evolutia S&P 500 in luna Iunie 2021

In prezent nu pot sa nu remarc ca lumea investitorilor este impartita in doua tabere. Pe de-o parte sunt cei care asteapta o cadere fiind de parere ca piata este prea sus, mult peste nivelul normal. Pe de alta parte sunt cei care au impresia ca nimic nu poate opri aceasta piata din crestere si ca inflatia, dobanzile scazute si chiar si politica monetara a SUA vor impinge aceasta piata in continuare pe un trend crescator.

Eu cred ca trebuie sa fim realisti si sa intelegem ca piata nu face decat intamplator ceea ce credem sau ne propunem noi sa faca.

Indicele “Fear & Greed”, pe care-l folosesc pentru o imagine generala asupra pietei, este in prezent la nivel “Neutru”. Eu interpretez acest nivel ca o impartire a investitorilor, in momentul de fata.

Indiciele Fear & Greed Iunie 2021

Structura si valoarea curenta a portofoliului public

In Portofoliul Public am, in prezent, 5 ETF-uri si 2 ETC-uri (pentru metale pretioase). Intentionez sa pastrez aceasta structura pe viitor si, in cazul in care ea se schimba, am sa anunt.

Monitorizez numarul de actiuni, valoarea totala si procentul pentru fiecare din aceste actiuni, in parte. Acest lucru se poate vedea in graficul de mai jos.

Componenta actuala a Portofoliului Public

Pentru a intelege si mai bine imaginea de ansamblu pentru luna Iunie folosesc un grafic care imi arata cum este impartit portofoliul meu. In prezent graficul arata in felul urmator.

In viitorul apropiat ma astept ca piata sa se tot modifice ceea ce inseamna ca trebuie sa fiu atent la investitiile pe care le voi face pentru a respecta procentele propuse. Din fericire, asa cum vom vedea intr-o sectiune viitoare, este destul de usor sa fac acest lucru.

Evolutia contului de investitii

Dupa parerea mea este foarte important sa inteleg ceea ce se intampla in contul meu de investitii. Pentru asta am decis sa folosesc cateva grafice /tabele suplimentare pe viitor.

Unul dintre cele mai importante grafice de care pot tine cont este graficul evolutiei lunare a Portofoliului Public.

Evolutia lunara a Portofoliului Public

Acest grafic imi arata cum a evoluat in timp contul meu de investitii. Ideal cu cat acest grafic urca mai repede cu atat evolutia contului este mai buna. Graficul inglobeaza totusi si suma depusa lunar de mine, ceea ce este important atunci cand il analizam. Simplu fapt ca avem un grafic in urcare nu inseamna ca am avut o luna profitabila.

Un alt lucru important de retinut este faptul ca, pe masura ce timpul trece, banii pe care ii depun lunar sunt din ce in ce mai putin importanti – procentul pe care ei il reprezinta din Portofoliul Public fiind mai mic.

Pentru a intelege acest lucru si pentru a vedea puterea dobanzii compuse am creat un tabel pe care il voi folosi lunar in analiza mea. El arata atat depunerea totala cat si profitul total pe care contul meu de investitii il are pana in prezent.

Depunerile si valoarea totala a contului de investitii

Se poate vedea, in tabel, ca am depus $14.500 USD pana in Iunie (inclusiv) si am avut un profit de $3.619,19 USD. Tabelul de mai sus ma ajuta sa inteleg nu doar ce s-a intamplat in luna respectiva dar si cum a evoluat contul pana acum. Astfel, pe tabel se poate vedea destul de usor cum perioada Martie 2020 – Iulie 2020 a avut o influenta destul de puternica asupra contului meu. Practic a fost momentul in care Coronavirus a lovit pietele financiare.

Tot pe acest tabel se poate vedea si puterea dobanzii compuse. Incepand cu 1 Ianuarie 2021, pentru ca piata este in crestere si pentru ca valoarea din contul meu era semnificativa (fata de inceputul lui 2020, de exemplu) se poate vedea ca si profitul total si cel lunar au valori semnificativ mai mari.

Pentru viitor este clar ca volatilitatea (miscarea pretului) va aduce schimbari mai ample in portofoliul meu.

Dividende in luna Iunie 2021

In Portofoliul Public am optat, pe cat posibil, pentru ETF-uri cu acumulare. Am facut acest lucru pentru ca este mai rentabil pe termen lung. Totusi, nu toate ETF-urile au si varianta cu acumulare. Pentru UDVD am fost nevoit sa aleg varianta cu dividende.

Acest lucru a facut ca in Iunie sa primesc dividendul de la UDVD in cont. In data de 29 Iunie au intrat in contul meu dividende in valoare de $12.24 USD. Pentru aceste dividende nu s-a oprit impozit la broker dar, va trebui sa platesc impozit in Romania. Am scris despre asta aici.

Dividendele primite de la ETF-ul UDVD

Achizitia facuta in Iunie 2021

Toate achizitiile pe care le-am facut in Portofoliul Public (de cand l-am mutat la XTB) sunt trecute in tabelul de mai jos. Consider ca o evidenta a lor este benefica si ma ajuta sa inteleg mai usor ceea ce s-a intamplat in acest porfoliu.

Achizitii facute in Portofoliul Public

Achizitia din luna Iunie a fost pentru ETF-ul IGLN. Practic am cumparat 14 actiuni ale ETC-ului “iShares Physical Gold”. Achizitia a fost dictata de structura prezenta a portofoliului. Am comparat structura reala a portofoliului cu cea dorita si am completat acolo unde a fost nevoie.

Achzitia celor 14 actiuni ale ETC-ului “iShares Physical Gold”

Acest proces este unul extrem de simplu si este practic metoda prin care voi adauga actiuni in Portofoliul Public pe viitor. Atunci cand folosim o metoda de investitie pasiva, bazata pe o structura de portofoliu pe care o avem definita, investitiile in sine devin foarte simple. Tot ce trebuie sa fac este sa depun banii lunar si sa respect structura pe care am decis-o.

Avantajele unui astfel de sistem sunt destul de mari pentru ca nu trebuie sa imi consum timpul pentru a stabili ceea ce voi adauga in portofoliul meu.

Ganduri pentru viitor

Asa cum spuneam si la inceputul articolului piata nu face decat intamplator ceea ce ne propunem sau ne dorim noi sa faca. Sunt si eu de parere ca, raportat la cifrele actuale, avem indici la valori cam mari. Totusi, asta nu inseamna ca acest trend nu poate continua in viitor o buna perioada de timp si, in nici un caz, nu inseamna ca este momentul sa ne oprim din investitii. Atunci cand investim in mod pasiv, folosind ETF-uri ce urmaresc indici cea mai importanta este consistenta.

Pentru a ajunge la performanta medie pe care o asteptam ca investitori de tip pasiv trebuie sa urmam strategia pe care am gandit-o la inceput. Predictii asupra pietei (timing the market) este probabil cea mai mare greseala pe care o putem face ca investitori in ETF-uri ce urmaresc indici. Nu pentru ca nu am putea sa intuim (sau mai bine zis”nimerim”) de cateva ori ceea ce se va intampla in piata si pentru ca ne supunem la un risc foarte mare daca gresim. Acel risc este ratarea randamentului mediu pe care il asteptam. Altfel spus nu merita sa facem astfel de predictii.

Lasa-mi un comentariu cu parerea ta legata de acest articol, de evolutia portofoliului public si de bursa, in general. Te poti alatura comunitatii ““ pe Facebook pentru a face pasii necesari pentru educatia ta financiara.

Stefan
Follow me

3 Replies to “Retrospectiva Iunie 2021 | Portofoliul Public”

  1. Salut,

    Poti sa impartasesti structura excelului pe care o folosesti pentru a monitoriza portofoliul si genera graficele? Nu conteaza continutul, cat conteaza formulele si modul de abordare. 🙂
    Multumesc

  2. Salut Stefan,
    Multumesc pentru informatiile foarte utile!
    Am un cont individual (cash, no margin) la IBKR si un portofoliu cu 97% actiuni USA + 3% ADR. In dorinta de a diversifica am incercat sa cumpar ETF-uri listate pe bursa americana, dar IBKR nu-mi permite acest lucru (“This product is currently not available for clients classified as retail clients”). Se pare ca ar fi vorba de o limitare datorata legislatiei din UE/pentru clienti din UE. M-ar interesa sa cumpar ETF-uri S&P 500 si Emerging Markets, dar nu stiu cum sa procedez in IBKR (nu doresc sa schimb brokerul momentan). Exista vreo setare prin care as putea avea acces la ETF-urile mentionate de tine? Tu cum ai procedat in IBKR?
    Multumesc anticipat!

    1. Salut,
      Ceea ce cauti tu sunt variantele din Europa pentru acele ETF-uri si le gasesti cautand “UCITS” in numele ETF-ului.
      Ca exemplu (mai sunt si altele) in Portofoliul Public am S&P 500 valabil pentru Europa, care se poate cumpara la IB sub simbolul CSPX (cred ca la IB este CSSPX).
      Tot ca exemplu, cei de la Interactive Brokers au aceasta pagina unde explica ce ETF-uri au pentru bursa din Londra: https://ndcdyn.interactivebrokers.com/en/index.php?f=567&exch=lseetf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *